Este apariţia măselei de minte o problemă pentru mamici?

513 0

În cazul în care arcada nu este suficient de încăpătoare, molarii pot erupe în poziţii incorecte sau rămân impactaţi în maxilar, afectând astfel întreaga dantură.

Măselele de minte sau molarii 3, cum mai sunt numite, sunt ultimii dinţi permanenţi care apar pe arcadă. În general, acestea erup între 17 şi
25 de ani, însă pot apărea şi după 30 de ani sau la vârste mai înaintate. Rolul lor în masticaţie este destul de redus, dată fiind poziţia pe arcadă, dar şi gradul de rafinare din ce în ce mai mare al alimentelor consumate de omul modern.
 
„Molarii de minte erau folosiţi de strămoşii noştri pentru masticaţia alimentelor dure sau crude, însă odată cu adoptarea unei diete pe bază de alimente uşor digerabile, maxilarele au devenit mai mici, conducând astfel la dispariţia în timp a molarilor”, spune dr.
Vlad Gingulescu, specialist în estetică dentară.
 

Maxilare prea mici

 
În prezent, maxilarele oamenilor sunt prea mici pentru a susţine 32 de dinţi, de aceea, în multe cazuri, măselele de minte ies în poziţii incorecte sau rămân impactate în maxilar, afectând astfel întreaga dantură. Gingia înroşită sau inflamată, durerile de maxilar sau de cap prelungite, respiraţia cu miros neplăcut, schimbarea poziţiei sau culorii dinţilor, sunt doar câteva dintre simptomele molarilor în poziţii vicioase sau impactaţi. Netratate, problemele măselelor de minte pot duce la complicaţii precum boli gingivale, infecţii severe, înghesuirea dinţilor, carii, chisturi.
 
Molarii 3 pot fi şi cauza inflamării ganglionilor submandibulari sau a trismusului, mai exact limitarea deschiderii gurii. Starea generală a pacientului începe să se altereze, apare febra, oboseala, insomnia şi hipersalivaţia. Pe lângă aceste simptome se mai pot întâlni şi complicaţii nervoase ale erupţiei molarilor de minte exprimate prin: spasme ale buzei, ticuri faciale, paralizii faciale tranzitorii, dureri dentare şi otice.
 
Citeşte pe romanialibera.ro cand se extrag maselele de minte.


In this article

Join the Conversation