(P) Mii de copii din toată lumea vor avea acces la un nou program de terapie cu celule stem

1588 0

Studiile privind terapiile celulare avansate oferă pacienților acces extins la tratamentul cu celule stem din cordon ombilical pentru autism și paralizie cerebrală.

Centrul Medical al Universităţii Duke din SUA a primit recent aprobarea agenției Food and Drug Administration (FDA) pentru a oferi terapia cu sânge din cordonul ombilical pentru tulburări de spectru autist și pentru paralizia cerebrală, în cadrul unui studiu clinic cu acces extins. Prin intermediul acestui studiu se estimează că, la nivel mondial, vor fi mii de copii care vor putea beneficia de această nouă opțiune de tratament.

Acest studiu clinic înregistrat la 31 octombrie 2017 le permite copiilor care suferă de tulburări neurologice precum autismul și paralizia cerebrală să primească terapie cu propriul sânge de cordon ombilical recoltat la naștere sau cu sângele din cordonul ombilical provenit de la frați compatibili.

Înregistrarea acestui studiu clinic este un moment extrem de important, eligibilitatea pentru participare se bazează pe mai multe condiții:

  • Condiția principală solicitată este existența unei unități de celule stem din sângele de cordon ombilical, stocată într-o bancă familială. Unitatea trebuie să aparțină copilului care are nevoie de tratament sau să fie compatibilă, în cazul în care provine de la un frate. Această terapie, denumită și terapie fraternală (Sibling therapy) presupune doar o compatibilitate parțială, nu totală.
  • Unitatea de celule stem trebuie să fie în cantitate suficientă.
  • Terapia trebuie să trateze o condiție gravă care are impact important asupra vieții de zi cu zi.
  • Totodată, trebuie să fie întrunită condiția existenței unei nevoi medicale nesatisfacute, boala neputând fi abordată în mod adecvat prin alternative terapeutice clasice.

Studiul clinic cu acces extins se bazează pe rezultatele promițătoare ale studiilor clinice de fază doi, încheiate cu succes: Centrul Medical al Universităţii Duke a efectuat numeroase studii clinice, investigând atât transplantul de celule stem autolog, cât și transplantul de celule stem alogenic, în tratamentul paraliziei cerebrale, al tulburărilor de spectru autist, dar și al altor afecțiuni neurologice. Acest studiu cu acces extins se bazează pe demonstrarea siguranței și eficacității utilizării celulelor stem din sângele de cordon ombilical în studiile clinice anterioare desfășurate la Centrul Medical al Universităţii Duke, la care au luat parte peste 700 de pacienți în ultimul deceniu.

Studiile statistice din SUA raportează că prevalența paraliziei cerebrale este de 1 la 323 copii (0,3%), iar prevalența tulburărilor din spectrul autist este de 1 din 68 de copii (1,5%). Cord Blood Association (CBA) a anunțat pe 13 noiembrie că este în căutare de fonduri pentru a transforma studiul cu acces extins într-un studiu clinic multi-centric administrat de Cord Blood Association și Centrul Medical al Universităţii Duke, pentru a oferi acces și mai multor copii în nevoie.

Despre Cord Blood Association

Cord Blood Association este o organizație internațională, profesională, non-profit, care a fost înființată în urmă cu doi ani în Statele Unite ale Americii. Din această primăvară, asociația a deschis și o filială europeană la care au fost invitate să adere mai multe bănci de prestigiu, printre care și REGINA MARIA Banca Centrală de Celule Stem.

Cord Blood Association este condusă de Dr. Joanne Kurtzberg, reputat om de știință american și personalitate recunoscută la nivel internațional pentru eforturile și reușitele înregistrate în studiul efectelor terapeutice ale celulelor stem. Dr. Joanne Kurtzberg este director al mai multor programe pediatrice de transplant de sânge, măduvă și celule stem din cadrul Universității Duke. A luat parte la primul transplant de sânge din cordon ombilical, care a avut loc în 1988. De atunci peste 40.000 de transplanturi au avut loc la nivel internațional.

Banca Centrală de Celule Stem REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA deține prima și singura bancă de celule stem din România care a devenit membră a Cord Blood Association (CBA), secțiunea europeană.

Sursa

In this article