Detergenții și pielea copiilor

Iritațiile cauzate de detergenții folosiți pentru spălarea hainelor sunt o problemă frecventă pe care bebelușii și copiii mici o pot avea. Învață cum să le previi!

19286 0

Pentru prevenirea și tratarea unor astfel de probleme, există soluții pe care le explică medicul primar pediatru Ana Culcer.

Pielea extrem de sensibilă a bebelu­șilor este responsabilă de o mul­țime de neplăceri pe care mămicile le pot remarca încă din primele zile de viață. Cum se explică această sensibili­ta­te? „Bebelușii au o piele mult mai sub­țire decât adulții – au trei straturi în loc de zece, cât au adulții. În consecință, se pot deshidrata foarte ușor și atunci transpira­ția lor în contact cu diverse produse chimi­ce poate să reacționeze… Produsele de îngrijire pot traversa foarte ușor o piele fină și pot produce intoxicații, alergii, reacții locale de toate tipurile. Transpirația cu resturi de detergenți poate, de asemenea, provoca reacții alergice“, explică medicul primar pediatru Ana Culcer, doctor în științe medicale, cu o experiență de peste 50 de ani în îngrijirea copiilor.

Alege cu atenție!

De aceea tu, mami, trebuie să fii atentă la detergenții cu care speli hainele bebelușului. „De regulă, trebuie evitat tot ce conține parabeni, conservanți, substanțe foarte mirositoare care pot agresa pielea copiilor. Ce ne place, ca adult, că miroase foarte frumos este agresiv pentru un copil. Alegeți produse cu mirosuri cât mai naturale, care nu conțin parfumuri, parabeni, alte substanțe agresive. Recomand să se meargă pe produse speciale pentru bebeluși și, mai ales, hipoalergenice“, completează dr. Ana Culcer.

Atenție la hainele și parfumurile folosite de mame!

Un alt aspect important la care medicul recomandă mare atenție se leagă de produsele pe care mămicile le folosesc pentru ele. „Degeaba speli hainele bebelușului cu produse hipoalergene dacă hainele mamei sunt spălate cu unele agresive. Mama ia copilul în brațe, îl lipește de ea, copi­lul intră cu nasul în hainele cu miros foarte agresiv. Și asta poate provoca iritația mucoasei nazale, obstrucție nazală și chiar rinite cronice. Într-o astfel de situație, degeaba tratăm copilul dacă nu eliminăm cauza“, atenționează pediatrul Ana Culcer, care sfătuiește mamele ori să spele și hainele lor cu produse speciale, ori să le limpezească de două ori. De asemenea, mămicile sunt sfătuite să folosească cât mai puține parfumuri, pentru a-și proteja copiii. Nici pudrele nu sunt recomandate pentru a păstra igiena copiilor, pentru că în contact cu transpirația și acestea pot cauza iritații.

Ingrediente care fac bine pielii

Sunt cele conținute de produsele naturale, care sunt mult mai bine tolerate, mai ales uleiurile naturale vegetale și cele bogate în vitamine liposolubile de tipul A, F, care și hrănesc pielea (inclusiv cu aloe, levănțică etc.). Importante sunt și cremele folosite pentru a unge copiii. Și acestea trebuie să nu conțină parabeni, substanțe chimice, ci produse cât mai naturale.

De ce se irită cei mici?

Aici răspunsurile sunt variate. „Scutecele care nu sunt schimbate la timp, îmbibate cu urină sau cu materii fecale pot irita foarte tare un bebeluș, producând eritem care se poate suprainfecta ușor cu bacterii sau cu micoze (ciuperci). Mai ales dacă urina este acidă, riscul de micoze este foarte mare…“, detaliază medicul Ana Culcer. Problemele digestive (balonarea care duce la apariția de scaune acide și explozive, cu multe gaze) pot, de asemenea, irita pielea. Într-o astfel de situație trebuie eliminată cauza digestivă care duce la aceste scaune. De asemenea, este foarte important ca micuții să nu fie lăsați mult timp neschimbați, iar hainele pe care le poartă să fie din produse naturale, cum este bumbacul, și să fie spălate cu detergenți hipoalergenici.

Dermatitele de contact, cauzate de numărul mare de copii cu teren alergic, sunt o altă problemă care trebuie luată în calcul. „În această privință, moștenirea genetică este foarte importantă, dacă în familie părinții și bunicii sunt alergici, riscul este de 80% să apară probleme și la copil. Riscul scade sub 50% dacă o singură parte din familie este afectată“, constată medicul pediatru.

La fel de importantă este hrana copilului. Laptele de mamă este factor antialergic, însă dacă mama este alergică la ceva și folosește acel produs, poate face și copilul alergie. „Carența de acizi grași esențiali în alimentația mamei poate duce la iritații (aceștia se iau din alimente: grăsimi animale, grăsimi vegetale). Tegumentul copilului este făcut din proteine și lipide, atunci când există o carență de acizi grași esențiali pielea copilului se usucă, devine vulnerabilă, iar copiii fac cruste“, mai explică dr. Ana Culcer. Medicul recomandă mamelor care alăptează un regim alimentar complet – cu proteine, lipide, vitamine, din care să excludă doar produsele pe care nu le tolerează.

TEO_BebePentru tine, bebe!

Teo Bebe oferă o gamă de produse de îngrijire a țesăturilor ce ia în considerare nevoile specifice și delicate ale pielii bebelușului. Special create cu cele mai delicate și potrivite ingrediente, îmbogățite cu uleiuri și extracte naturale, fără fosfați sau componente agresive, siguranța produselor Teo Bebe este dovedită clinic și garantează un rezultat curat și sigur.

Alege detergenții lichizi Teo Bebe, special creați pentru spălarea hainelor bebelușilor și ale copiilor, pentru un rezultat impecabil și sigur, chiar și în cazul petelor încăpățânate! Sunt 100% solubili și adecvați pentru hainele albe și colorate, pentru spălarea manuală sau automată. Detergenții Teo Bebe sunt recomandați pentru persoanele cu pielea sensibilă.

Detergentul lichid Teo Bebe Sweet Lavender conține extract de levănțică, în combinație cu săpun natural. Extractul de levănțică are efect de netezire și de catifelare. Levănțica are proprietăți natural relaxante și de calmare și este un ingredient popular și foarte bine acceptat în produsele destinate îngrijirii bebelușilor.

Detergentul lichid Teo Bebe Tender Aloe conține extract de Aloe Vera, în combinație cu săpun natural. Extractul de Aloe Vera are proprietăți naturale antibacteriene, ce asigură o atingere pură și sigură pentru pielea delicată a bebelușului. Aloe Vera este un ingredient obligatoriu în produsele pentru bebeluși datorită beneficiilor cunoscute pentru pielea sensibilă.

 

AFLĂ MAI MULTE pe site-ul TeoBebe și pe pagina de Facebook Teo Bebe Romania.

 

 


In this article