Fibromul uterin. Cauze, simptome, evolutie, consecinte si tratament

2134 0

Fibromul uterin în 5 puncte

„Fibromul uterin nu este o afecțiune care se asociază cu un risc crescut de cancer uterin, pentru că aproape niciodată aceste celule nu se transformă în unele periculoase”, spune dr. Andreas Vythoulkas. Cam trei din patru femei suferă pe parcursul vieții de fibrom uterin și este posibil ca unele dintre ele să nu afle acest lucru decât la controalele de rutină. Și asta pentru că fibromul uterin, cel mai adesea, nu prezintă nici un fel de simptom și nici nu deranjează în vreun fel.

De ce apare fibromul uterin
Cauzele apariției unui fibrom uterin nu sunt pe deplin cunoscute încă, dar există niște indicii în ceea ce privește factorii declanșatori:

  • Factori genetici – în general, fibroamele au numeroase modificări genetice prezente în celule, de aceea, se pare că modificările genetice sunt o cauză a apariției acestora.
  • Factori ereditari – din studiile făcute până în acest moment, este posibil ca femeile să moștenească de la rudele pe linie maternă predispoziția dezvoltării de fibroame uterine.
  • Factori hormonali – excesul de estrogen și progesteron se pare că este responsabil de dezvoltarea necontrolată a celulelor care produc fibromul uterin.

Fibrom uterin simptome
Așa cum spuneam anterior, există posibilitatea să nu apară nici un fel de simptom. Dacă totuși apar, acestea sunt dureri în cavitatea abdominală, sângerări menstruale abundente sau menstruații prelungite ca durată, senzație de presiune în zona pelviană, urinare frecventă, dar și greutate în golirea vezicii urinare și constipație.

Evoluție
Fibromul uterin poate să evolueze rapid, acesta fiind totuși un caz destul de rar, în care apar și dureri provocate tocmai de această creștere accelerată. De cele mai multe ori însă, fibromul uterin are o evoluție lentă și, implicit, nederanjantă. Există și cazuri în care fibromul se poate retrage de la sine sau își poate micșora dimensiunile, fără să fie nevoie de nici un fel de tratament.

Ce dificultăți pot să apară în obținerea unei sarcini
Poziționarea fibromului în cavitatea uterină este unul dintre cele mai importante lucruri care trebuie avute în vedere și, de multe ori, în funcție de această poziționare se iau și deciziile ulterioare de tratament. Și asta pentru că există cazuri în care fibromul uterin poate împiedica dezvoltarea unei sarcini și, în unele cazuri, la avorturi repetate și la imposibilitatea ducerii la termen a sarcinii.

În aceste cazuri, cea mai recomandată este extirparea fibromului și eliberarea cavității uterine, pentru a da posibilitatea sarcinii să se dezvolte normal. La fel de adevărat este și că au existat sarcini duse la final fără nici un fel de problemă, deși în cavitatea uterină exista un fibrom, poziționat însă în așa fel încât nu interfera deloc cu dezvoltarea sarcinii.

Probleme pentru sarcină pun de cele mai multe ori fibroamele submucoase, poziționate în interiorul cavității. Ele pot fi responsabile și de sângerările prelungite.

Fibroamele subseroase, cele care cresc în afara cavității uterine, sunt mai degrabă responsabile de problemele cu vezica urinară.

Fibrom uterin tratament
Cel mai eficient tratament pentru fibromul uterin este cel chirurgical, prin care acesta este îndepărtat. Există și cazuri în care, din pricina dimensiunii și a poziționării, este nevoie de histerectomie, adică îndepărtarea în totalitate a uterului. Tratamentele hormonale practicate nu au menirea de a reduce din dimensiunile fibromului uterin, ci de a ameliora simptomele, în cazul în care acestea există.

Foto: Guliver/ Thinkstock

Sursă informații: Dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate

Editor: Adina Gruia

In this article