De ce ai nevoie de acid folic in sarcina

1803 0

Acidul folic (cunoscut și sub denumirea de folat, pentru mai multe detalii citește articolul Acid folic sau folat) este, de fapt, o vitamină – este vorba de vitamina B (B9) care se găsește în legumele verzi cu frunze, precum spanacul, dar și în sucul de portocale sau cerealele fortificate.

Ce beneficii are administrarea de acid folic în sarcină

Numeroase studii arată că, în cazul femeilor care iau zilnic 400 mcg de acid folic înainte de concepție și în timpul sarcinii, riscul ca micuțul să se nască cu defect de tub neural grav (un defect congenital care implică dezvoltarea incompletă a creierului și a măduvei spinării) scade cu până la 70 % .

Cele mai frecvente defecte de tub neural sunt:

  • spina bifida: închiderea incompletă a măduvei spinării și a coloanei vertebrale.
  • anencefalia: subdezvoltarea severă a creierului.
  • encefalocelul (hernie a encefalului): hernierea meningelor și a țesutului cerebral din cauza unui defect osos cranian.

Reține!

În cazul în care sarcina este planificată, una dintre cele mai importante măsuri pe care le poți lua este să te asiguri că nu-ți lipsește acidul folic din organism încă dinainte de a rămâne însărcinată. Pe lângă suplimentele pe care ți le recomandă medicul și alimentația ta trebuie să includă alimente bogate în acid folic.

Defectele menționate mai sus apar în primele 28 de zile de sarcină – de obicei, chiar înainte ca femeia să știe că este însărcinată. Cum specialiștii atenționează că doar 50% dintre sarcini sunt planificate, este foarte important ca toate femeile să includă constant în alimentația lor surse de acid folic.

Surse importante de acid folic în sarcină

Lintea, sursa importantă de acid folic, are, în plus, un conținut ridicat de magneziu, fosfor, fier, fibre și proteine.

O jumătate de cană cu spanac gătit conține aproximativ 100 mcg de acid folic.

Sparanghelul este bogat în potasiu, în fibre și patru bucăți de sparanghel conțin 85 mcg de acid folic.

O jumătate de cană de fasole conține 90 mcg de acid folic.

O jumătate de cană de broccoli gătit conține 50 mcg de acid folic.

O portocală are 50 mcg de acid folic (un pahar cu suc proaspăt poate să conțină mai mult).

Majoritatea cerealelor fortificate asigură între 100 mcg și 400 mcg de acid folic.

 

Foto: Guliver/ Thinkstock

Surse: kidshealth.org si revista MAMI, iunie 2014

 

 

In this article