Serclaj al colului uterin. Care este rolul acestuia si ce riscuri implica?

11283 0

In cazul in care medicul pune diagnosticul de col incompetent (sau slab) si considera necesara procedura de serclaj al colului uterin, trebuie sa stii ca este vorba de o interventie de coasere a colului uterin care va fi urmata, din partea ta, de o atentie marita pe durata sarcinii: se impune un repaus continuu si, in cele mai multe cazuri, contactele sexuale sunt interzise.  

Ce este colul incompetent

Colul uterin reprezinta reprezinta o parte a uterului care se extinde in vagin si care, in conditii de sarcina normala, este inchis si rigid. Pe masura ce sarcina inainteaza, colul uterin se inmoaie, scade in lungime si se dilata. Dar toate acestea se intampla treptat, iar un col incompetent, care se scurteaza sau deschide prea devreme, poate determina nasterea prematura

De obicei, suspiciunea de col incompetent apare in urma pierderii uneia sau a mai multor sarcini sau daca pacienta a suferit o conizatie (indepartarea unei portiuni a colului uterin) ori prezinta alti factori de risc. "Exista anumite motive pentru care, prin protocol, se recomanda serclajul: colul este prea scurt (sub 25 mm), orificiul intern al colului uterin este deschis, sarcina cu tripleti, preexistenta unei conizatii si, in general, orice patologie la nivelul colului uterin care poate duce la nasterea prematura", explica Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate. 

Ce riscuri implica serclajul de col uterin

Dupa efectuarea serclajului trebuie sa ai multa grija de tine si sa te menajezi pe toata durata sarcinii pentru a nu te expune inutil, pe tine si pe bebe, la riscuri suplimentare. In plus, supravegherea medicala indeaproape si prezentarea la medic in cazul in care suspectezi declansarea de contractii sunt obligatorii. "Riscuri sunt atunci cand se practica serclajul si in urmatoarele 24 de ore apar contractiile uterine. In acest caz, se poate declansa nastere prematura cu mortalitate pentru bebelus 100%", explica dr. Andreas Vythoulkas. "De asemenea, daca dupa efectuarea acestuia, mai tarziu, apar contractii si nu este scos cand trebuie, serclajul poate provoca ruperea colului uterin insotita de hemoragie masiva a mamei care poate duce si la deces. Deci, in aceasta situatie riscurile sunt mult mai mari pentru mama decat pentru bebelus, la care riscurile sunt legate doar de prematuritate."

Esential despre serclajul de col uterin

Serclajul permite dezvoltarea bebelusului pana la sosirea termenului nasterii.

Dupa saptamana a 36-a de sarcina, firele sunt inlaturate, urmand ca nasterea sa se produca in scurt timp. Chiar daca travaliul apare mai devreme, bebelusul va fi suficient dezvoltat la momentul respectiv.

Viitoarea mamica trebuie sa se menajeze si, la cel mai mic semn de declansare a contractiilor, sa se prezinta la medic.

 

 


In this article

Join the Conversation