Somnul, o problema serioasa pentru proaspetele mamici

603 0

Oricat de obosita de nesomn te-ai simti, in niciun caz nu trebuie sa iei sedative, mai cu seama daca alaptezi. Sanatatea bebelusului tau poate fi afectata. Ai la dispozitie alte solutii – simple si, mai ales, sigure – care ti-l vor aduce pe Mos Ene pe la gene.

Bebelusul tau mai mult doarme decat sta treaz, nu-i asa? Chiar daca iti fragmentezi somnul de noapte pentru sesiuni de alaptare si din acest motiv te simti obosita chiar de dimineata, cine spune ca nu ai voie sa dormi si tu cu puiul tau pe parcursul zilei? ”Fura” cate o ora – doua de somn in timpul pranzului, de exemplu, si incarca-te cu energie pentru restul zilei.

Daca bebelusul are deja o rutina, straduieste-te sa ti-o insusesti si tu. Macar in privinta somnului… Ii faci baita de seara la ora 20, iar jumatate de ora mai tarziu micutul deja doarme? Asta ar trebui sa faci si tu! Lasa televizorul, care te-ar putea atrage, retinandu-te cu un film pana dupa miezul noptii. Gandeste-te ca e foarte posibil ca, de bine ce vei pune capul pe perna, sa fii nevoita sa te trezesti pentru un episod de… alaptare.

Inainte de a merge la culcare, ofera-ti o baie calda, relaxanta, care este foarte posibil sa iti aduca un somn pe cinste. Si nu orice baie, ci una parfumata cu 2-3 picaturi de ulei esential de musetel. Este renumit in favorizarea somnului!

Aeriseste bine dormitorul, inchide telefonul mobil sau da-l pe silentios, rasfoieste o carte (dar nu lasa sa te ”prinda” actiunea), pune o muzica linistitoare in surdina si… pune capul pe perna.

Adeptii stilului feng shui spun ca un pat in care vei avea capul orientat spre nord iti va da posibilitatea sa te odihnesti pe cinste peste noapte. Incearca si tu!

De ce este bun somnul

Calmeaza aritmiile provocate de o eventuala depresie post-partum;

Amelioreaza hipertensiunea arteriala;

Aduce fericirea si linistea interioara.

 


In this article

Join the Conversation