Varice in sarcina

565 0

Bineinteles ca te bucuri ca, peste noua luni, vei deveni mamica si esti gata de orice provocare. Una dintre ele, care are consecinte cu pe termen lung sunt varicele. Dar, daca le ingrijesti in mod corect si la timp, varicele nu mai sunt o problema in ziua de azi. Iata cateva sfaturi de la medicii de specialitate.

Varicele: mostenire de familie

Sarcina este atat de des asociata cu varicele, incat informarea asupra acestui subiect este aproape obligatorie pentru orice viitoare mama.

Nu uita ca sarcina nu este cauza varicelor de pe membrelor inferioare. In circa 95% din cazuri, varicele sunt transmise genetic, iar restul de 5% sunt determinate de alte cauze, cum ar fi traumatismele, arsurile etc. Prin urmare, de vina este predispozitia transmisa genetic de a face dilatatii venoase, favorizata de profesiile care presupun multe ore de munca in picioare, de anumite sporturi care presupun folosirea detentei (baschet, volei), dar si de obezitate, traumatisme locale si altele.

Sarcina e o perioada prielnica pentru varice

Femeile insarcinate sunt mult mai predispuse la formarea varicelor. Nu numai presiunea pe care o exercita uterul gravid asupra venelor bazinului, ci si schimbarea profilului hormonal (secretia crescuta de progesteron) determina, la randul lor, modificari ale peretilor venosi. Acestia devin mai usor de dilatat, motiv pentru care varicele apar si se dezvolta, uneori ingrijorator de mult, in timpul sarcinii.

Mai bine sa previi! Singura modalitate de tratare eficienta si durabila a varicelor o reprezinta interventia chirurgicala. Daca vrei un copil si ai probleme de acest fel si recomandarea expresa a medicului pentru tratament chirurgical, iti vei planifica sarcina dupa operatie. Pentru femeile in al doilea sau al treilea trimestru de sarcina care au varice, prima masura este aceea de a purta permanent ciorapi elastici. Sunt indicate, de asemenea, exercitiile specifice de gimnastica (recomandate de medicul flebolog) si plimbarile zilnice de 30-60 minute.

Chirurgia varicelor fara stripping

Interventia chirurgicala nu este, in cazul varicelor, un motiv de panica. Daca operatia clasica presupunea o internare de 7-10 zile, anestezie rahidiana, smulgerea venei principale si sangerare, tot mai multi chirurgi utilizeaza in prezent o metoda operatorie moderna. Aceasta este nedureroasa, fara sangerare si se numeste „chirurgia varicelor fara stripping”.
Avantajele ei fata de cea clasica sunt considerabile:

  • internare de numai 2-3 ore;
  • evitarea sangerarii;
  • interceptarea venelor si nu smulgerea lor;
  • anestezie locala;
  • aspect estetic postoperator net superior (incizii de numai 2-4 mm);
  • reluarea activitatii obisnuite (casnice si profesionale) in circa 24 ore.

 

 


In this article

Join the Conversation