Analize pentru fertilizare in vitro (FIV)

3966 0

„O femeie până la 35 de ani trebuie să vină la medic pentru FIV doar după un an de încercări eşuate pe cale naturală de a rămâne însărcinată. De asemenea, trebuie văzut dacă are nevoie de fertilizare in vitro, pentru că e posibil ca problemele de infertilitate să poată fi rezolvate şi pe alte căi”, atrage atenţia Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrica-ginecologie, cu supraspecializare in infertilitate.

În continuare, acesta îţi explică ce analize pentru fertilizare in vitro (FIV) se fac şi cum trebuie să te pregăteşti pentru acestea.

Primele analize pentru fertilizare in vitro

• Profil hormonal complet: LH, FSH, estradiol, progesteron, prolactină, TSH, t3, free t4.

• CA 125 pentru a evalua starea ovarelor şi pentru ca medicul specialist să-şi facă o primă idee despre posibila existenţă a unui focar de endometrioză.

• Ecografie transvaginală, pentru a vedea care este starea cavităţii uterine, a endometrului.

• Histerosalpingografie pentru a evalua starea de permeabilitate a trompelor uterine.

• Pentru partener, o spermogramă şi spermocultură.

Analize pentru fertilizare in vitro: explicaţie

Profilul hormonal şi CA 125 sunt analize de sânge.

Ecografia transvaginala – se realizează direct în vagin, nu pe abdomen.

În cazul histerosalpincografiei, se injectează prin vagin, în uter, o substanţă de contrast care permite vizualizarea permeabilităţii trompelor uterine. Se face apoi  o radiografie şi se urmăreşte felul în care trece această substanţă de contrast şi care ne arată dacă trompele uterine au vreo problema.

Spermograma şi spermocultura presupun donare de spermă în cadrul unei clinici de profil, în recipiente speciale, sterile.

Pregătirea pentru pentru analize FIV

Pentru profilul hormonal, trebuie să te prezinţi pentru recoltare în ziua a doua sau a treia a ciclului menstrual, pentru că atunci este perioada propice pentru recoltare.

CA 125 nu presupune o pregătire prealabilă. Acest lucru este valabil şi pentru ecografia transvaginală care se face în cadrul unui consult obişnuit.

Pentru a putea efectua o histerosalpingografie în siguranţă, e nevoie ca medicul să se asigure întâi că nu ai nicio infecţie. Pentru asta, e nevoie de testele pentru chlamidya, mico-urea plasmă, un test Papanicolau şi unul de secreţii vaginale. Dacă toate acestea au rezultate bune, se poate face HSG. Dacă nu, e nevoie ca întâi să fie tratate aceste probleme şi abia abia apoi se poate face procedura.

Pentru spermogramă, pentru ca recoltarea să fie eficientă, e nevoie, în prealabil, de o perioada de abstinenţă de 3-5 zile. În rest, procedura nu este deloc invazivă şi, de multe ori, tocmai datorită caracterului neinvaziv, este prima analiză recomandată cuplului.

 

In this article

Join the Conversation