De ce nu mai am chef sa fac dragoste?

3606 0

Iata ce povesteste Dana, din Bucuresti, care avea 26 de ani cand s-a nascut fiul ei: „Nu simteam nici un fel de apetit, nici un fel de stimulare sexuala. Eram dominata de teama pentru cel mic care, ce-i drept, avusese probleme respiratorii imediat dupa nastere. Desi acestea au disparut dupa o vreme, la incercarile sotului meu de a ma imbratisa ma simteam mai degraba furioasa!

Eu eram atat de obosita, sleita de puteri si, uite!, nici macar in cele cateva ore de somn pana cand se trezea din nou sa manance nu puteam sa ma odihnesc. Il respingeam mereu, ba mi se parea chiar monstruos de egoist sa nu se gandeasca decat la el si la poftele lui.”

Intimitate, dar cum?

Greseala Danei a constat in faptul ca nu a stiut sa citeasca nevoia de apropiere a partenerului, tratand-o ca pe nedorite avansuri sexuale. Este important ca cei doi proaspeti parinti sa traiasca impreuna evenimentul – si fericit, dar si cu impact ceva mai dramatic asupra vietii de familie si a intimitatii cuplului. Doar in aceste conditii, de participare si griji comune, se naste o noua forma de dragoste: intelegerea pentru celalalt, empatia, grija reciproca.

Pasiunea este inlocuita de tandrete, iar abstinenta nu mai este o povara pentru el, nici o problema in plus de rezolvat pentru ea. Chiar daca actul sexual nu poate fi consumat, relatia de intimitate, sarutarile, mangaierile nu trebuie sa fie absente. Pe masura ce medical tesuturile se refac, atractia reciproca se reface si ea.

In general, medicii recomanda o perioada de abstinenta de 6 saptamani, necesara pentru refacerea tesuturilor afectate de nastere. Uterul revine la dimensiunile firesti, perineul isi recapata elasticitatea, cicatricea rezultata in urma epiziotomiei se vindeca. Dupa o cezariana sau dupa o nastere cu complicatii medicale, pauza poate fi chiar mai lunga.

Tot in aceasta perioada, furtuna hormonala prin care a trecut proaspata mamica se domoleste, trauma psihica datorata fricii de durere sau de eventuale afectiuni ale copilului este uitata, organismul ei se adapteaza la noul rol (alaptarea) si la programul de somn dictat de nevoile bebelusului.

A trecut un an…

Uneori, saptamanile se transforma in luni, apar discutiile, tensiunea se acumuleaza, iar mama evadeaza din patul conjugal, folosind copilul drept scuza. Corina spune ca perioada de dupa nastere a fost foarte grea. Era atat de epuizata, incat pur si simplu nu avea energie si pentru bebelus si pentru „copilul mai mare” din familie, care se plangea ca nu il baga in seama. A decis sa se mute pe o canapea in camera copilului.

Au trecut de atunci aproape 12 luni, bebe merge si e sanatos. Ea se simte insa teribil de singura. „Uneori ma intorc in patul conjugal noaptea, dar degeaba. Sotul meu nu imi mai raspunde la mangaieri. Am inceput sa am vise erotice. El mi-a spus ca nu-l mai stimulez, ca nu mai simte nimic special si nu poate face dragoste silit! Nu stiu care este adevarul. In fond, avem 30 de ani, este primul nostru copil si viata noastra sexuala pare moarta. E posibil asa ceva?”

Exista intre-adevar acest pericol: neglijand complet viata de cuplu in favoarea noii relatii – de altfel, foarte solicitanta -, cu bebelusul, poti sa ranesti sentimentele celuilalt si sa-l indepartezi. Incearca sa nu uiti ca alaturi de voi doi, mama si copil, exista si tatal. Uneori, se simte neglijat, uitat, exclus. Nu numai ca nu i se permite sa se apropie suficient de copil, dar nu are parte nici de atentia sotiei.

Drept reactie, unii soti incearca sa se impuna si pot deveni chiar abuzivi, altii se retrag in tacere, cu un sentiment de jignire si neintelegere, iar altii gasesc ca sunt indreptatiti sa rezolve problema in alta parte. In general, toate aceste tipuri de reactii apar pe fondul lipsei de comunicare, care amplifica frustrarea. Iar rezultatul real este o spargere a familie in doua tabere, mama si copil pe de o parte, cu problemele lor, si tatal care isi vede de viata lui, pe de alta parte.

Spune adevarul!

Daca uneori nu te simti in stare sa raspunzi unor sugestii sexuale, nu refuza si apropierea fizica. Nu e deloc anormal sa te temi de durere sau de o noua sarcina, nici sa fii prea obosita pentru „dansul nuptial”. Important este sa comunicati, sa il ajuti sa inteleaga ca mai ai nevoie de timp sau ca ar trebui sa te ajute ceva mai mult cu copilul. Unele femei se tem ca modificarile aduse de sarcina sau alaptare corpului lor le-ar putea face neatragatoare. Fa-ti curaj si spune-i ca ai nevoie de putina incurajare, fara sa te preseze. Uneori, un simplu masaj sau un dus impreuna pot face minuni. Puteti incerca petting-ul: va atingeti, dar nu faceti sex. Atentie, insa, la termenul-limita: unii barbati gasesc acest exercitiu prea frustrant.

Mai ales dupa o sarcina grea sau dupa o nastere chinuitoare, ca si atunci cand copilul a venit neprogramat si a dat peste cap bugetul familiei sau planurile de cariera ale mamei, ea simte nevoia sa invinuiasca pe cineva. Cel mai la indemana este sotul. El este cauza tuturor durerilor si neplacerilor pe care le-a trait si poate inca le traieste!

„Daca nu era el, cu insistentele lui, cu nepasarea lui fata de ce simt eu, nu se nastea acum copilul, mai puteam astepta! Asa ca acum mi-e teama sa-i mai fac pe plac, sa nu raman insarcinata din nou. Nu mai vreau sa trec prin cea am trecut! Am un copil. Am platit pentru asta din greu. Nu mai vreau”, reclama Sorina, tanara mama venita la consiliere psihologica pentru ca se simte hartuita de sotul ei.

O asemenea problema sugereaza ca, de fapt, ceva era in neregula in viata sexuala a acestui cuplu dinaintea aparitiei bebelusului pe lume. Este foarte posibil ca relatia dintre cei doi sa fie traita doar de barbat ca fericita si implinita, iar ea sa se simta cumva datoare sa-si indeplineasca „datoria conjugala”. Dupa nastere, gaseste o scuza sa spuna NU!

Exista suficient de multe cazuri in care apar asemenea probleme. El se simte neglijat, ea se simte abuzata si neinteleasa. El ii reproseaza ca „sta tot timpul dupa poponetul copilului si uita ca mai are si un sot cu nevoile lui”, ea il considera „iresponsabil si egoist, incapabil de un sacrificiu cat de mic pentru binele altora”. El ar vrea partea lui de bucurie in relatia cu copilul, dar nu este primit in cercul stramt al imbratisarii dintre mama si bebe. Se acumuleaza in schimb o tensiune ascunsa, care poate duce la izbucniri si acuze „la nervi”.

Daca nu vrei sa lasi lucrurile sa degenereze, daca vrei sa ceri un sfat competent cand simti ca ceva nu este in regula si nu poate fi reglat pur si simplu in discutiile din interiorul cuplului, este bine sa apelezi la un cabinet de psihoterapie. O perspectiva „din afara” te poate ajuta sa-ti limpezesti propriile trairi si sa gasesti acele schimbari care sunt cu adevarat potrivite pentru a repara situatia.


In this article

Join the Conversation