Sarcina numărul 2, între mit și realitate

3880 0

Crezi că la sarcina numărul 2 ești mai pregătită și știi mai bine ce ai de făcut? Nicio sarcină nu seamănă cu alta, așa că află la ce trebuie să te aștepți când ești însărcinată cu al doilea copil!

Adevăr sau presupunere despre sarcina cu numărul doi

Bebe dă mai curând semne de viață

Adevărat! La prima sarcină, fătul începe să devină activ în jurul lunii a cincea. La cea de-a doua, îl vei putea simți deja din luna a patra sau chiar a treia (asta pentru că acum știi să deosebești „fluturașii” din burtică de o crampă).

Burtica crește mai repede

Nu neapărat. În cele mai multe cazuri, după prima sarcină, uterul nu revine la dimensiunile exacte de dinainte de sarcină. Bazinul se lățește uneori ireversibil, chiar dacă nu mult. Dacă ai născut prima oară prin cezariană, mușchii nu te mai ajută ca înainte să-ți păstrezi abdomenul ferm. Totuși, nu e o regulă general valabilă.

Burtica este poziționată mai jos

Adevărat De vină sunt tot mușchii abdominali, mai slabi după prima naștere. La sarcina cu numărul doi, mușchii nu mai pot susține fătul la fel de bine, astfel încât acesta se poziționează mai jos. Avantajul este că poți respira mai ușor. Dezavantajul – s-ar putea să vizitezi toaleta mai mult decât ți-ai dori.

Stă mai mult în burtică

Fals. Este un simplu mit, la fel cum e și cel care spune că primul se naște mai repede decât e programat. Faptul că fătul vrea să iasă mai repede sau contracțiile uterine întârzie să apară are legătură cu stilul tău de viață, schimbările hormonale sau moștenirea genetică.

Se întețesc durerile postnatale

Adevărat. Din păcate. durerile te pot însoți încă din ultimul trimestru de sarcină. Mușchii pelvieni sunt slăbiți și poți resimți o durere între picioare, mai ales atunci când mergi pe jos un timp mai îndelungat. Cea mai bună cale de a „fenta” aceste dureri pelviene este prevenția: sport și odihnă cât cuprinde.

Travaliul este mai ușor

Adevărat. Și poate dura mai puțin de data asta. Dacă prima oară ai născut pe cale naturală, acum vaginul nu mai este la fel de elastic, astfel încît bebe poate aluneca mai ușor prin canalul de naștere.

Foto: www.pixabay.com, Sursă: revista MAMI

 


In this article