5 semne care iti indica stadiul travaliului

2818 0

Sunete În prima faza, vei putea vorbi normal în timpul contracțiilor, chiar să râzi și să glumești în pauzele dintre ele. Când travaliul avansează nu vei mai putea comunica atât de ușor cu cei din jur, încercând să te concentrezi și să-ți păstrezi energia. Odată cu apropierea expulziei, din cauza durerii și a disconfortului, gemetele pe care le scoți se schimbă involuntar – devin guturale, profunde, „din toată ființa”. E semn că în curând va trebui să împingi.

Mirosul Unele mămici, chiar înainte de expulzie, simt un miros aparte, ca de fân umed proaspăt cosit.

Blocajul mental Există un moment ce precedă expulzia și la care multe mămici devin… iraționale. „Vreau să plec acasă. ACUM! GATA, MI-A AJUNS! Mă întorc mai târziu să nasc!” Sau la care, deși au rezistat inițial fără analgezice, solicită doctorului să le administreze calmante. Alte graviduțe, epuizate de travaliu, cer să fie lăsate să doarmă. Dacă și tu ajungi într-o astfel de etapă, este un semn că travaliul se apropie de final.

Testul degetelor Nu vorbim de un tușeu vaginal, ci de ceva mai simplu. În travaliu, și forma uterului se modifică. Dacă la început ai loc să așezi palma între stern și burtică, pe măsură ce dilatația crește poți interpune tot mai puține degete în acest spațiu. Când îți încap toate cele cinci degete, dilatația e mică (2 cm), dacă nu-ți mai încape decât degetul mare, înseamnă că dilatația este maximă.

O secreție mai puțin cunoscută Cu siguranță, știi deja ce este dopul gelatinos, care se formează pe durata sarcinii pentru a bloca cervixul, împiedicând bacteriile să pătrundă în uter și care se elimină la scurt timp înainte de naștere. Mai puțin știut este faptul că, atunci când ajungi la aproximativ opt centimetri dilatație, mai este eliminată o astfel de secreție, situație ce indică finalizarea, în scurt timp, a travaliului și inițierea expulziei.

Foto: Guliver/ Thinkstock

Sursă: articol publicat în revista MAMI, aprilie 2014

 

In this article