6 recomandări pentru un somn odihnitor în sarcină

3986 0

Somn odihnitor în sarcină? Tânjești după așa ceva, dar burta este mai mare decât tine, te dor picioarele, te chinuie spatele, te sucești și te răsucești, ba chiar începi și să sforăi. Când apuci să ațipești, se trezește bebe și dă cu piciorușele direct în ficat, scapi puțin pipi, te mănâncă pielea. Deci, ce-i de făcut?

Ritualuri care te ajută să ai un somn mai bun în sarcina

Oboseala te face să simți că pierzi controlul. Din fericire, află că bebe nu este în niciun fel afectat de insomniile tale. El doarme bine mersi și-și vede de rutina lui intrauterină. Cu toate acestea, să nu dormi bine în ultimele săptămâni de sarcină este una, să suferi de insomnie severă este alta. Ascultă-ți corpul și dormi când îți vine. Starea ta de bine este acum mai importantă decât orice alt angajament.

Atenție la hidratare Hidratarea în timpul sarcinii este vitală, dar bea apă din plin în timpul zilei, diminuând cantitatea de lichide cu câteva ore înainte de culcare pentru a reduce pe cât posibil mersul la toaletă noaptea.

Fă mișcare Mișcarea ușoară – o plimbare, o oră de înot – îmbunătățește circulația și reduce crampele musculare de la picioare.

Relaxează-te! Știu că în mintea ta se derulează acum tot felul de scenarii apocaliptice. Nașterea iminentă, banii, serviciul, camera copilului… sunt destule probleme pe lume care să te țină trează, dar le vei rezolva pe toate, pe rând. Vorbește despre ele cu cineva apropiat – asta ajută cel mai mult când vine vorba despre eliminarea gândurilor negative.

Rutina de vis În fiecare seară să faci un duș călduț, să bei o cană mică cu lapte sau un ceai (fără teină), sp citești ceva amuzant, să negociezi un masaj plăcut.

Găsește poziția Să dormi pe burtă sau pe spate devine imposibil. Cel mai bine este să dormi întinsă pe partea stângă, pentru că așa permiți sângelui să circule spre bebe, spre uter și spre rinichi.

Recomandare: Perna magică

De fapt, ai nevoie de trei perne: una sub cap, una între picioare și una care să susțină burtica. Poți găsi și perne speciale pentru gravide, însă sunt la fel de eficiente și trei, pe care să le poziționezi cum îți vine bine.

Sursă; revista MAMI, Foto: 123RF

 

 


In this article