Ce suplimente e obligatoriu să iei dacă ești însărcinată

1715 1

Veste că vei fi mamă este, probabil, cea mai bună din câte vei primi vreodată. Completarea cuplului pe care îl formezi cu nașterea unui bebeluș va fi un moment magic pentru noua familie. Entuziasmul tău ar trebui să se regăsească și în felul în care ajustezi obiceiurile tale în ceea ce privește alimentația ta și grija pentru corpul tău, dar și pentru viața care se crează în burtică. Dacă nu știi ce ar trebui să conțină meniul tău zilnic în perioada sarcinii și ce suplimente naturale ar fi indicat să consumi, am pregătit pentru tine o listă de substanțe care nu ar trebui să îți lipsească din alimentație pentru cele 40 de săptămâni.

Acid folic

E necesar să consumi acest supliment, pentru a evita apariția defectelor de tub neural la fătul care este în faza de formare, a anemiei, a creșterii riscului de avort, a nașterii premature sau a hipotrofiei fetală. În mod normal, ar trebui să începi administrarea acidului folic încă din faza de preconcepție, adică atunci când te hotărăști că vrei să rămâi însărcinată. Cantitatea recomandată zilnic este de 400 de micrograme pe zi.

Vitamina B12

Dacă te-ai bazat în ultimii ani pe o dietă vegetariană, este esențial să îți completezi meniul zilnic cu suplimente care conțin vitamina B12, pentru că aceasta este necesară sintezei proteice. Un minim de 2 micrograme de vitamina B12 și 10 micrograme de vitamina D ar trebui administrate zilnic.

Vitamina B6

Atât de importantă într-o dietă echilibrată, vitamina B6 se recomandă mai ales tinerelor mămici, dar și celor care au avut mai multe sarcini în istoric. O carență de vitamina B6 poate provoca anemie, dermatită sau neuropatii periferice.

Vitamina C

Dacă ești sau ai fost fumătoare, e foarte important să iei acest tip de supliment, dacă vrei ca organismul tău și cel al bebelușului să funcționeze perfect. O doză de 50 de miligrame pe zi ar fi suficientă pentru un corp echilibrat. Atenție, însă, la excese! Un aport prea mare de vitamina C poate dăuna fătului!

Calciu și vitamina D

Datorită faptului că organismul bebelușului se hrănește direct din cel al mamei, transferul de calciu crește mult, mai ales în al treilea trimestru de sarcină. Așadar, e necesar să iei calciu regulat, într-o doză de 0,8 grame pe zi. Acesta merge mână în mână cu vitamina D, care ajută la absorbția calciului în organism, iar deficitul de vitamina D poate duce la apariția rahitismului.

Fierul

O alimentație echilibrată îți poate asigura necesarul de fier din timpul sarcinii, care este de 30 de miligrame pe zi. Dacă, în urma analizelor, se constată că această cantitate trebuie suplimentată, trebuie să îl consumi, sub formă de suplimente naturale, ca să eviți apariția anemiei.

Zinc

Acest supliment este foarte important, pentru că el asigură o greutate ideală a fătului la naștere.

Medicul tău de familie îți poate recomanda dozele ideale pentru tine, în funcție de metabolismul și stilul tău de viață, așa că, înainte să începi orice cură de suplimente, cere-i acordul. Sarcină ușoară și sănătate amândurora!

Sursa:Agentia Digital Workforce
Sursa foto: pixabay.com

In this article

1 comment

Comments are closed.