Intrebari despre gradinita pe care orice mama si le pune

1871 0

Care sunt avantajele colectivitatii?
De la 3 ani, cauta din ce in ce mai mult societatea altor copii, pentru ca oricat ar incerca adultii, ei nu ii pot deveni un partener de joc potrivit. Un copil se dezvolta armonios si se educa in contact cu alti copii. Iar gradinita este locul ideal!

 Care sunt dezavantajele intrarii in colectivitate?
Pe parcursul primului an de gradinita, copiii se imbolnavesc de 6-7 ori, in medie, de la simple raceli la boli infecto-contagioase. O data cu trecerea timpului, ajung ca la sfarsitul perioadei de gradinita si intrarea la scoala frecventa imbolnavirilor sa descreasca. Unii parinti, speriati de numarul mare de imbolnaviri, solicita medicului sa prescrie medicamente pentru a le creste rezistenta. Se numeste imunostimulare nespecifica. Acest tratament nu este insa infailibil, rezultatele depinzand de la copil la copil. Mai degraba, imbolnavirea va fi influentata de numarul mare de copii din grupa.  Dar in cele din urma, venind in contact cu alti copii bolnavi, ei isi vor castiga imunitatea proprie.

De unde stiu ca nu e insalubra?
Cere aprobarea foarte politicos, numai sa fii sigura ca ceea ce vei primi este un pasaport care iti extinde aria peste clasa de protocol a gradinitei, cu toaleta ei proaspat renovata. Verifica sala de mese si sala de joaca si somn a grupei in care va fi primit copilul tau, toaletele, fa o vizita la bucatarie, chiar si din usa, pe motiv ca vrei s-o intrebi pe bucatareasa cum gateste carnea de vita, fiindca puiul tau o refuza cu perseverenta. Inventeaza, insista, dar nu te lasa intoarsa din drum.

 Ce ii ofera gradinita si eu nu i-as putea oferi?
Experienta si cunostintele unei educatoare care modeleaza si cel mai recalcitrant Spiderman, precum si cea mai sclifosita Fetita Powerpuff, activitati comune, cum ar fi educarea limbajului, matematica, cunoasterea mediului, educatie pentru societate, elemente de activitati casnice (vedeta pe lista fiind „ordine in coltul papusii”, dar si „cum sa punem muraturi”, „cum sa facem o placinta”, „cum sa punem masa de sarbatori” etc.), educatie muzicala, educatie plastica sau competitii sportive; societatea altor copii de varsta lui, in care se va simti mai bine decat orice ii vei oferi tu, tatal si bunicii. Nu te lasa coplesita de gelozie, tot tu vei ramane iubirea lui, doar ca se va distra mai bine in timpul zilei.

E obligatorie frecventa?
Nu, invatamantul prescolar nefiind obligatoriu, nici frecventa nu e.

Va invata sa scrie si sa citeasca?
Specialistii considera ca prescolarul nu este inca pregatit fizic si psihic pentru a-si insusi deprinderile de scris si citit. Chiar daca ai putea sa juri ca odrasla ta precoce e in stare sa invete sa scrie si intr-o limba straina, nu doar in romana, ii pregatesti un handicap neasteptat pentru clasa intai: copilul se va plictisi la orele de citire, nu va mai fi atent si, in cele din urma, va ramane in urma colegilor sai.

 Cum o sa-l remarce pe el intre 20 de copii care solicita permanent atentie?
Nu-ti face probleme, pentru asta sunt antrenate educatoarele. Ele stiu care elev nu a retinut corect culorile, care mananca mai incet, care are dificultati la ora de sport. Si, mai ales, remarca eventualele tulburari de limbaj sau de auz, pentru care solicita parintilor un consult si o colaborare cu un logoped (acest serviciu este gratuit).

 

In this article

Join the Conversation