La clasele pregatitoare nu vor preda cadre didactice debutante

570 0

 

Ministerul Educatiei anunta ca la clasele pregatitoare, care vor functiona, in premiera, din anul scolar 2012-2013, nu vor preda cadre didactice debutante, acoperirea necesarului de dascali urmand sa fie realizata prin transferuri si detasari.
Exista un proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Legii Educatiei Nationale care prevede transferul si detasarea cadrelor didactice. Astfel, nu vor exista cadre didactice debutante care vor preda la clasele pregatitoare. De asemenea, a fost acreditat programul pentru formarea continua pentru cadrele didactice ce vor preda la clasele pregatitoare, realizat de Institutul de Stiinte ale Educatiei, se arata intr-un comunicat remis MEDIAFAX, marti, de Ministerul Educatiei.Ministerul propune, de asemenea, un set de masuri pentru ca activitatea scolara sa se desfasoare in doua schimburi si pentru crearea unor reglementari care sa permita includerea unui numar suplimentar de elevi la clasele pregatitoare (maximum unul, doua locuri), in cazuri exceptionale, in beneficiul elevilor.

Referitor la materialele didactice pentru clasa pregatitoare, reprezentantii ministerului spun ca solutia se afla pe agenda Guvernului.

Ministerul reaminteste, in acelasi comunicat, ca in ceea ce priveste mobilierul pentru clasele pregatitoare, sarcina achizitionarii acestuia va reveni scolilor.

Scolile vor alege modalitatea adecvata de achizitie, evitandu-se astfel riscul ca mobilierul sa nu fie la dispozitia elevilor la inceperea anului scolar. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a intreprins toate demersurile pentru ca mobilierul destinat clasei pregatitoare sa respecte toate standardele de conformitate, siguranta si functionalitate raportat la cerintele europene pentru copiii de 6-7 ani, se arata in comunicat.

Numarul copiilor inscrisi in clasa pregatitoare si clasa I pentru anul scolar urmator, 127.665 si respectiv 171.885, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educatiei, este aproape identic cu cel al prescolarilor care au fost recenzati.

In vederea inscrierii in invatamantul primar, au fost recenzati 298.825 de copii, dintre care 127.492 pentru clasa pregatitoare si 171.333 pentru clasa I, potrivit datelor prezentate agentiei MEDIAFAX de reprezentantii Ministerului Educatiei.

 

 

In this article

Join the Conversation