Sfantul Andrei, protectorul romanilor

685 0

Din batrani se spune ca tot in aceasta noapte, fetele nemaritate isi pot afla ursitul. Un fir de busuioc asezat sub perna ii va aduce in vis chipul celui care o va cere in casatorie, iar daca sta dezbracata intre doua oglinzi cu o lumanare in mana, va putea vedea in oglinda din spate chipul baiatului.

Alt obicei presupune ca fetele sa pregateasca o turta de paine sarata din care sa manance inainte de culcare, iar cel care in vis ii va oferi apa de baut, acela ii este sortit. Chipul viitorului sot poate sa apara si intr-un pahar cu apa sfintita, in care este introdusa o verigheta sfintita.

Tot de sarbatoarea Sfantului Andrei se leaga si prevestirea meteorologica pentru anul urmator. Se spune ca daca se duc 12 cepe (cate una pentru fiecare luna a anului) in pod, starea lor din seara de Craciun va da prognoza vremii. Cele stricate anunta luni ploioase si mohorate, iar cele care sunt intregi vor aduce soare si belsug in roade. De asemenea, daca in aceasta noapte este senin si cald, inseamna ca ne asteapta o iarna blanda, iar daca va fi ger, si in anotimpul care vine va fi la fel.

Datina de a semana in noaptea Sfantului Andrei grau intr-o oala cu pamant pentru a afla rodnicia ogoarelor este practicata si astazi in zonele rurale. Graul pus la incoltit poate sa semnifice si previziunile pentru anul urmator in ceea ce ii priveste pe toti membrii familiei.

Bautura rituala care se prepara cu ocazia acestei sarbatori este covasa, o bautura fermentata din malai si faina, sau doar din malai de porumb ori de mei. Gustul dulce-acrisor tine strigoii departe de oamenii care beau din acest preparat.

Sfantul Apostol Andrei, originar din Betsaida, fiul lui Iona si fratele lui Petru, a fost printre primii ucenici ai Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul.

Traditia Bisericii spune ca, dupa Inaltarea Domnului la cer si dupa Cincizecime, Apostolii au tras la sorti si au mers in toata lumea, pentru propovaduire. Atunci, acestui "intai chemat", i-a fost sortit sa mearga in Bitinia, Bizantia, Tracia si Macedonia, cu tinuturile din jurul Marii Negre, pana la Dunare si Scitia (adica Dobrogea noastra) si pana in Crimeia, unde pe multi i-a tras de la idoli la Hristos. Mai mult decat atat, a predicat din Evanghelie, a botezat crestini si a hirotonisit preoti si episcopi in lungile sale calatorii. Tot din traditie, aflam ca Sfantul Andrei a avut un sfarsit de mucenic, fiind rastignit cu capul in jos pe o cruce in forma de X, careia i s-a spus "Crucea Sfantului Andrei".

Obiceiuri si traditii

Noaptea de 29 spre 30 noiembrie este una dintre cele mai pline de supersititii dintre sarbatorile traditionale si sta sub semnul strigoilor si varcolacilor. Se spune ca la inceputul secolului XX, in tinuturile Tutovei, tinerii se adunau in grupuri pentru a petrece. Dansul si ospatul se tineau insa in casa, pentru a fi feriti de strigoii care umbla liberi in aceasta noapte, fie ca sunt vii sau morti.

Pentru a-i tine cat mai departe, fetele si baietii ungeau cu usturoi usile si ferestrele caselor, iar in unele zone se aruncau bucati de paine in curte pentru a tine sufletele chinuite departe de camin. La aceasta petrecere din Noaptea Strigoilor, numita si Pazitul Usturoiului, fetele aduceau trei capatani de usturoi, care erau pazite de o batrana, apoi, dupa ce se juca in jurul lor, erau din nou distribuite tinerelor care le pastrau tot anul impotriva bolilor si a descantecelor.

In this article

Join the Conversation