Tipare de rochii simple + mașina de cusut profesională = mămici și fetițe dichisite

1564 0

Una dintre cele mai frumoase perioade din viață, de care o mămică își aduce cu drag aminte de fiecare dată, este cea post natală, atunci când stă acasă cu copilul, oferindu-i acestuia toată atenția și dragostea sa. În această perioadă, mama are timp să confecționeze micuțului hăinuțe potrivite pentru acum, dar și pentru mai târziu, cu ajutorul a două instrumente esențiale: tipare de rochii simple pentru fetițe sau tipare de hăinuțe pentru băieței și mașina de cusut electrică profesională, cu funcții multiple, atât de surfilat, cât și de brodat.

Sigur, acestea au nevoie și de alte produse. Materialele cât mai naturale, delicate cu pielea sensibilă a celor mici, foarfecele, acele și ața, nasturii și fermoarele, sunt și ele necesare pentru a confecționa haine drăgălașe pentru copii. De asemenea, de îndată ce le avem pe acestea, nu putem da startul procesului de creație într-un mod haotic și dezorganizat, ci mai degrabă trebuie să avem un mic plan, după care să ne ghidăm și care să ne ajute în a nu uita pașii, tehnicile sau ideile esențiale.

Pașii necesari pentru a confecționa hăinuțe pentru cei mici

Bun, suntem posesorii unei mașini de cusut electrice performante, a unor tipare de croitorie (tipar de rochie dreaptă, un tipar de bluză și unul de pantaloni) și a tuturor celorlalte accesorii utile. Cum ne apucăm de treabă în mod organizat? Așa cum toată lumea spune, începuturile sunt cele mai dificile. De aceea, iată un mic plan structurat, cu toți pașii pe care trebuie să îi urmăm:

  1. Trebuie să punem pe hârtie ideea

Ne uităm la cel mic sau la cea mică și îl/o vizualizăm cu o rochiță drăgălașă și deja fugim către mașina de cusut și dulapul cu materiale. Greșit! Imediat ce avem o idee, este indicat să o creionăm pe hârtie și să notăm lucrurile esențiale în legătură cu viitoarea creație (lungime, aplicații, culori, împletituri și altele). În felul acesta, în timpul procesului nu ne vom abate de la ideea inițială și vom merge lin și curat pe imaginea de la început.

  1. Trebuie să avem la îndemână toate instrumentele necesare

Pentru a nu întrerupe procesul de creație, este bine să avem la îndemână toate obiectele, ustensilele și accesoriile de care vom avea nevoie. De aceea, planul inițial este atât de important: pentru că, odată notate toate cele necesare pentru piesa sau piesele vestimentare, ne va fi ușor să le aducem pe toate în spațiul zonei de lucru.

  1. Trebuie să ne asigurăm că locul în care vom lucra va fi luminat corespunzător

Dat fiind faptul că nu știm întotdeauna cât de mult ne va lua până vom finaliza creația, și, deci, nici de cât timp vom dispune de lumina naturală, ar fi ideal ca punctul de lucru să fie localizat lângă o fereastră, pentru a dispune de o cantitate cât mai mare de lumină naturală. De asemenea, în cazul în care lucrarea ne ia mai mult timp decât ne-am aștepta, ar fi bine ca lângă masa de lucru pe care se află mașina de cusut pe care o folosim, sau chiar pe ea, să dispunem de un lampadar sau de o veioză cu lumină puternică.

  1. Trebuie să ne relaxăm și să ne bucurăm de moment

Chiar dacă, teoretic, lucrăm, confecționarea hainelor pentru cei mici reprezintă mai mult o activitate recreativă, pe care o practicăm cu drag și plăcere. Pentru a nu simți cum trece timpul și pentru ca întreaga experiență să fie cât mai relaxantă și plăcută, ne putem delecta cu muzica preferată pe fundal. Zgomotul făcut de mașina de cusut electrică va deveni astfel insesizabil.

De unde achiziționăm toate cele necesare?

Nu-i așa că acum întregul proces de creație nu mai pare complicat sau haotic? Indiferent de ceea ce facem, trebuie să avem un plan bine stabilit înainte, dar și aparatură performantă, cu care să ne putem duce la bun sfârșit proiectele.

Pentru acest aspect din urmă foarte multe mame recomandă mașinile de cusut Brother, comercializate în România de către compania Bro Rom, unul dinte cei mai vechi furnizori ai brandului. Mașinile de cusut au prețuri accesibile, iar calitatea lor este ireproșabilă.

Bro Rom pune la dispoziția clienților atât mașini de cusut ieftine, cât și toate accesoriile necesare creării unor articole vestimentare splendide: tipare de croitorie, foarfeci, ace etc. Croitoria se poate ușor transforma în hobby și poate construi momente speciale alături de cei dragi!

 

 

Sursă: admarks

Sursă foto: shutterstock

In this article