Zbor cu avionul cu bebe – 10 mituri dărâmate despre zborul cu avionul in primul an de viață

17003 0

Poate ți se pare dificil ori chiar periculos să călătorești cu bebele în primul an de viață, la fel de periculos cum, probabil, ți s-a spus că e să zbori în timpul sarcinii. Majoritatea lucrurilor pe care le auzi nu sunt tocmai științifice, nici verificate, așa că ne-am gândit să facem o listă cu unele dintre cele mai populare mituri…și să le dărâmăm.

Dacă înainte de nașterea primul copil erai o călătoare împătimită și îți plăcea să pleci la drum în vacanțe neprevăzute, să te trezești într-un city break în Roma și să arunci o monedă în Fontana di Trevi, să te plimbi pe străduțele din Viena sau să îți surprinzi partenerul cu un city break în Moscova în plină iarnă, de ce să nu faci, în continuare, lucrurile care te bucură? Singura diferență e că acum trebuie să rezervi 2 bilete de avion și să plătești în plus 10% din valoarea unui bilet întreg ca să-l poți lua la drum și pe cel de-al treilea membru al familiei.

  1. Nu e sănătos pentru bebe să zboare cu avionul în primul an de viață

copil-in-avion

Fals. Sunt sute de mii de părinți care zboară anual cu avionul alături de bebe, în curse deasupra Oceanului Atlantic sau în vacanțe în insulele exotice din Asia. Majoritatea companiilor aeriene acceptă ca bebelușii să zboare cu avionul după ce au împlinit 14 zile. Cele mai multe mămici preferă să zboare cu avionul doar după ce bebeluşul împlineşte 3 luni, când imunitatea copilului e stabilă. Înainte de a zbura cu avionul e bine ca medicul de familie să își dea acordul în funcție de starea de sănătate a copilului.

Dacă îți cumperi bilete spre destinații de peste Ocean, e bine să îi rezervi un loc separat chiar și bebelușului și să instalezi un scaun de mașină pe scaunul din avion. Dacă nu îți permiți să plătești 75% din costul unui bilet de avion întreg, atunci e indicat să ții bebelușul cât mai mult timp pe tine, cu centura de siguranță pentru bebe închisă, mai ales dacă sunt turbulențe în timpul zborului.

  1. E un chin să zbori cu avionul alături de bebe

E bine să îți faci rezervare pentru biletele de avion din timp, și să prinzi astfel scaunele din fața avionului, rezervate, în general, familiilor cu copii. Chiar și la aeroport, familiile cu bebeluși au prioritate la îmbarcare, așa că s-ar putea să redescoperi plăcerea de a zbura cu avionul sau să te reîntorci într-un city break în Roma, așa cum ți-ai promis în urmă cu câțiva ani. Ca să eviți situațiile neplăcute, asigură-te că ai la tine suficiente snack-uri și mâncare pentru bebeluș – lichidele pot fi transportate doar în recipiente de câte maximum 100 ml, dar și haine de schimb. În cazul în care faci un zbor mai lung și vă așteaptă o escală, e bine să ai în bagajul de mână haine de schimb și mâncare, în cazul în care trebuie să aterizați neprogramat, s-ar putea să nu aveți acces la bagajele de cală.

  1. Bebelușii au frică de zbor

Spre deosebire de copii mai mari de 3 ani și adulții care conștientizează că zboară cu avionul, bebelușii nu conștientizează că zboară la 10.000 m distanță de sol. Așa că, pentru bebeluși, primul an din viață e cel mai lipsit de griji an din viața lor. Singurul mod în care bebelușul poate simți frica e printr-o reacție sau o trăire empatică a emoțiilor și fricilor părinților, așa că ar fi bine să îți controlezi temerile sau frica de zbor la rândul tău.

  1. Bebelușul poate surzi din cauza schimbărilor de presiune din avion

bebelus-in-avion

Se spune că 1 din 3 indivizi are probleme cu timpanele atunci când avionul decolează și aterizează ori sunt pierderi bruște de altitudine. Procentul e chiar ceva mai mare în cazul copiilor și de aceea e recomandat ca atunci când avionul decolează sau aterizează ca bebelușul să sugă la sân ori să-i dai biberonul. În felul acesta s-ar putea să aibă mai puțin disconfort decât de obicei. În cazul în care copilul tău e răcit sau are o infecție ORL, e indicat să te consulți cu medicul de familie înainte de zbor.

  1. Un bebeluș nu trebuie să zboare mai mult de 3 ore cu avionul

Dacă îți cumperi bilete de avion spre destinații mai îndepărtate, peste 4 ore de zbor, încearcă să zbori pe timpul nopții, pentru că în felul acesta bebelușul s-ar putea să prindă câteva ore bune de somn și să fie mai puțin irascibil când ajungeți la destinație. Dacă te gândești bine, ai putea să alegi chiar și un city break în Dubai! Acolo e întotdeauna soare și vremea e plăcută.

  1. Vacanțele prelungite sunt stresante pentru bebeluși

Escapadele city break s-ar putea dovedi a fi uneori destul de stresante pentru bebeluși, asta pentru că sunt supuși la un nivel mai mare de stres și schimbare de mediu într-un interval foarte scurt. Chiar dacă poate părea ciudat sejururile de 7 sau 14 zile nu sunt stresante pentru bebeluși, pentru că ritmul lor de viață e ușor de întreținut oriunde și, spre deosebire de copii mai mari, bebelușii nu se plictisesc și dorm în cea mai mare perioadă a timpului, dacă ești norocoasă. Așa că vacanțele ceva mai lungi s-ar putea să fie mai potrivite pentru bebeluși, pentru că au ceva mai mult timp să se adapteze la un mediu nou și să revină, treptat, la cel de acasă.

  1. Toată lumea din jur o să te urască

mama-cu-copil-in-vacanta

Acesta e unul dintre cele mai des întâlnite mituri când vine vorba despre vacanțele alături de bebeluși. Dar e complet greșit. Atunci când ești însoțită de bebe, lumea o să ți se pară mai frumoasă și mai înțelegătoare decât de obicei. La aeroport, controlul de securitate e mai puțin stresant, ai prioritate la îmbarcare în avion, stewardesele îți zâmbesc mai mult și sunt mai atente, la fel și ceilalți pasageri sau localnicii cu care intri în contact la destinație.

  1. Călătoriile cu avionul sunt periculoase și nesanitare pentru bebeluși

Transportul cu avionul e unul dintre cele mai sigure mijloace de transport, iar lucrul acesta se vede și în creșterea numărului de vânzări a biletelor de avion, și nu doar a numeroaselor vacanțe pe care familiile le fac alături de copii. Multe familii cu bebeluși în primul an de viață preferă meargă în vacanță cu mașina ca să aibă mai mult confort. Ține cont însă că drumurile mult prea lungi cu mașina pot fi destul de obositoare pentru bebe, iar un zbor te ajunge mult mai repede la destinație. E adevărat că avioanele sunt incubatoare de germeni, dar poți să îți protejezi copilul dacă dezinfectezi scaunul și măsuța cu care va intra în contacta. Nu îți face griji, oricum copilul tău intră zilnic în contact cu mai mulți germeni decât îți imaginezi.

  1. Bebelușul nu are nevoie de pașaport ca să iasă în afara țării

Lucrurile s-au schimbat puțin din 2008, așa că astăzi bebelușii trebuie să aibă pașaport individual atunci când ies din țară. Asigură-te că ai cu tine și certificatul de naștere ca document de identificare, chiar și atunci când bebele are pașaport individual. Ca să îi faci pașaport, trebuie să plătești o taxă la CEC, iar apoi să mergi cu certificatul de naștere, dovada de plată și buletinele părinților, la Poliție. Bebele va trebui fotografiat pentru a i se elibera pașaportul. Pașaportul pentru copii sub 6 ani e valabil  3 ani.

  1. Bebele nu are nevoie de asigurare medicală de călătorie

La fel ca în cazul adulților, trebuie să verifici dacă țara spre care zbori cere sau nu o asigurare medicală de călătorie. În anumite țări, aceasta e obligatoriu. Bebele călătorește în afara țării alături de părinte, așa că e indicat ca unul dintre părinți să îți facă o asigurare medicală de călătorie pe care să-l includă și pe copil. În caz de îmbolnăvire sau accident, acesta va beneficia de acoperire și tratament gratuit oriunde în lume. Mai ales în cazul sejururilor prelungite e indicat să ai o asigurare medicală de călătorie, iar dacă vrei să fii sigură că nimic nu se va întâmpla poți să îți faci asigurare de călătorie și când pleci într-un ciy break.

Orice zboruri ai alege în primul an de viață al copilului, e bine să te asiguri că nu-l epuizezi pe cel mic sau că nu plecați în vacanțe ori city break-uri când bebelușul e răcit. În rest, ar fi indicat să puteți călători cât mai mult și să-l expui pe cel mic la medii cât mai diferite în timpul creșterii ca să fie mai deschis față de alți oameni și alte culturi, și de ce nu, să crească curios și cu poftă de călătorii!

Poate ai auzit de o mămică care a ales să călătorească alături de bebeluș în primul an de viață când cele mai multe mămici stau acasă. Fetița e bine, și, din poze, pare extrem de fericită. Așa că ar fi bine să îți faci mai puține griji și mai multe planuri de călătorii, pentru că sarcina nu e o boală, iar bebele nu e o povară! Urmărește aici clipul cu familia care a călătorit 365 de zile alături de bebe peste tot în lume!

 

Foto: Shutterstock.com

In this article